La primul meci din campionat din acest an, echipa noastră a încheiat la egalitate, scor 1-1, pe terenul uneia dintre contracandidatele la un loc în play-off, Dunărea Călărași, în etapa a 16-a a Ligii a 2-a. Alb-albaștrii au avut prima ocazie, în minutul 8, dar reluarea lui Liviu Mihai, din careu, nu a avut tăria necesară pentru a-l învinge pe portarul advers. Gazdele au replicat prin șuturile lui Tudoran, la colțul lung, în minutul 22, și Kanda, lângă bară, în minutul 25, ambele parate de Cosmin Dur-Bozoancă. După o lovită de cap expediată de Bud, pe lângă poartă, a venit un nou șut din partea lui Kanda, în minutul 35, peste transversală. Băieții noștri s-au văzut din nou în ofensivă pe finalul primei reprize. Mai întâi, în minutul 40, Florin Bălan a trimis o “acoladă”, pe lângă poartă. Apoi, centralul a dictat lovitură de pedeapsă în favoarea echipei noastre, după intervenția neglijentă a lui Wiktorski asupra lui Antonio Cruceru. Tot Cruceru a executat perfect de la punctul cu var, deschizând scorul în minutul 45.
Gazdele au forțat în debutul reprize secunde, dar echipa noastră a avut o șansă imensă să-și dubleze avantajul. În minutul 53, Cosmin Bîrnoi l-a lansat perfect pe Florin Bălan, dar tânărul mijlocaș nu l-a putut învinge pe portarul advers. La faza următoare, Alami a profitat de o eroare în defensiva constănțeană și a restabilit egalitatea cu un șut din careu. Băieții noștri au încercat să revină în avantaj, dar șutul-centrare expediat de Ion Cărăruș și mingea trimisă din voleu de Liviu Mihai, de la 25 de metri, nu l-au păcălit pe goalkeeperul gazdelor. În schimb, călărășenii au fost aproape de a da lovitura în minutul 78, însă Marius Leca a respins din fața porții mingea trimisă de Fotescu, după ce Cosmin Dur-Bozoancă fusese depășit. Pe final, ambele echipe au căutat golul care să le aducă trei puncte, dar tabela de marcaj nu s-a mai modificat.
Au jucat pentru FC Farul: Dur-Bozoancă – Băjan, Leca, Antoche, D. Panait – L. Mihai (89 Al. Stoica), Cărăruș – Fl. Bălan (89 Silaghi), Cruceru (75 Măzărache), Bîrnoi (63 Damașcan) – Banyoi.
Ianis Zicu: “Totul este încă în mâinile noastre!”
La final, Ianis Zicu a declarat că jocul se putea închide la ocazia mare a lui Florin Bălan, la scorul de 1-0 în favoarea alb-albaștrilor. “O partidă intensă, așa cum mă așteptam. Ambele echipe au încercat să obțină cele trei puncte. Niciuna dintre ele nu cred că este mulțumită cu acest rezultat de egalitate. Am reușit să marcăm primii, am încercat să marcăm și golul al doilea. Înainte să primim gol, chiar am avut situația de unu la unu cu portarul a lui Bălan. Din păcate, nu a reușit să marcheze. Iar pe o eroare de decizie și reacție a lui Panait s-a creat acea ocazie din care au și marcat. Având 1-0 și acea ocazie clară, unde poți să faci 2-0 și să închizi meciul, normal că doare. Doare și pentru că nu am reușit să marcăm golul al doilea, după ce am fost egalați. Am încercat tot timpul să câștigăm, nu am arătat ca o echipă care încearcă să țină de acest rezultat. Atât cât am putut, am fost periculoși și am încercat să câștigăm meciul. Din păcate, ne întoarcem cu un singur punct. Este și o situație grea, pentru că am pierdut doi fundași centrali, pe Leca și Antoche, care sunt suspendați meciul următor pentru 4 galbene. Dar avem jucători în lot care pot să joace la meciul următor titulari ca fundași centrali și trebuie să dăm cu toții maximum să câștigăm cele trei puncte, pentru că este o șansă mare de a rămâne în față și a ne bate pentru play-off”, a spus antrenorul nostru, care nu consideră că starea terenului a influențat rezultatul final: “A fost un teren decent, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în această etapă la Liga a 2-a. Chiar a fost foarte bun, se putea pasa, deși erau unele zone puțin denivelate. Oamenii de aici au încercat să-l aducă în condiții decente și cred eu că terenul nu a influențat cu nimic rezultatul final”.
Punctul obținut la Călărași face ca echipa noastră să depindă doar de propriile rezultate în lupta pentru promovare. “Cu un punct, plus cele 3 pe care trebuie să le primim săptămâna viitoare, la meciul cu U Cluj, pentru că așa este normal și nu poate să fie altă decizie, ajungem la 24 de puncte și un meci direct cu Viitorul Tîrgu Jiu, care are 25 de puncte. Totul este încă în mâinile noastre, nu depindem de alte rezultate, depindem doar de noi. Trebuie să ne pregătim bine în săptămâna următoare, așa cum am făcut-o și până acum. Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei, în ceea ce privește dorința, atitudinea, încrederea, curajul, de felul în care au jucat astăzi. A fost aceea eroare, care poate să apară la orice jucător. Eu niciodată nu o să critic un jucător, atât timp cât îl văd implicat la antrenamente și la meciuri”, a explicat Ianis Zicu.
Acțiunea face parte din cadrul proiectului “Un secol de fotbal constănțean…FARUL CONSTANȚA”, proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța în cadrul programului “Promovarea Sportului de Performanță”