Bine ai venit, Cosmin Bîrnoi!

Mijlocașul Cosmin Bîrnoi este noul jucător al clubului nostru și va juca în tricoul alb-albastru în sezonul viitor al Ligii a 2-a. În vârstă de 23 de ani, pe care îi va împlini peste câteva zile, acesta poate evolua atât pe partea stânga a ofensivei, cât și în zona centrală. Bîrnoi a mai jucat pentru ACS Poli Timișoara, Politehnica Iași și FC Viitorul, adunând 40 meciuri în Liga 1, cu 2 goluri marcate, 16 partide în Liga a 2-a și prezențe în Cupa României și Cupa Ligii. “Sunt fericit că am venit la Farul, o echipă de tradiție, cu un proiect foarte bun. Când voi primi șansă să joc, vreau să o fac cât mai bine și să ducem echipa cât mai sus. Va fi un sezon foarte interesant, sunt multe echipe cu tradiție care vor să promoveze, dar asta nu cred că trebuie să ne împiedice pe noi să promovăm în Liga 1 la finalul acestui campionat. Avem o echipă bună, îi cunosc pe mulți dintre jucătorii din lot, au calitate foarte bună. Sunt convins că și suporterii așteaptă acest lucru și ar fi un lucru extraordinar dacă am reuși în acest an. Aș fi foarte bucuros să particip la revenirea Farului în prima ligă”, a spus Bîrnoi, care a transmis și un mesaj fanilor:  “După ce se va încheia toată nebunia asta cu pandemia, să vină la stadion, să ne susțină la fiecare meci și să fie alături de noi mereu!”

Acțiunea face parte din cadrul proiectului “Un secol de fotbal constănțean…FARUL CONSTANȚA”, proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța în cadrul programului “Promovarea Sportului de Performanță”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *