Fundașul central David Marius Savu este noul jucător al clubului nostru, urmând să evolueze în tricoul alb-albastru în actualul sezon al Ligii a 2-a. În vârstă de 19 de ani, jucătorul crescut la Școala de Fotbal “Dani Coman”, unde a fost pregătit de Mihai Ianovschi și de fostul fundaș al FC Farul, Mircea Stan, este internațional sub 19 ani al României. El a evoluat cu “tricolorii mici” la turneul de calificare la Campionatul European din 2020, făcând pereche în defensivă la meciul cu Lituania cu jucătorul celor de la Juventus Torino, Radu Drăgușin. “Este un sentiment unic să joci pentru țara ta. Acest lucru mă motivează și mai mult mă pregătesc, să ajung la un nivel foarte înalt și să am cât mai multe convocări la națională”, a explicat acesta. Debutant la seniori la 17 ani, David Marius Savu a jucat în prima parte a sezonului la revelația din Liga a 3-a, Vedița Colonești, locul 2 în clasamentul Seriei a 6-a, la doar un punct de lider, iar la începutul acestui an a semnat cu FC Farul. “Este un club de tradiție, unde orice jucător își dorește să fie și sunt foarte fericit că am ajuns aici. O să mă pregătesc cât de bine pot și voi da totul pentru echipă. În prima parte a sezonului am evoluat în Liga a 3-a, la Vedița Colonești unde aveam ca obiectiv promovarea, dar am decis să merg mai departe, să fac un pas înainte și să vin la o echipă mai bună”, a spus noul jucător al echipei noastre, care este convins că FC Farul se va lupta pentru promovare: “Liga a 2-a este un campionat puternic, fiecare meci reprezintă o luptă și trebuie tratat cu foarte mare seriozitate pentru a obține punctele necesare promovării. Este normal să ne gândim la acest obiectiv, trebuie să țintim mereu sus și cred că este realizabil”.
Jucător cu o talie impresionantă, 1.89 metri, David Marius Savu și-a făcut o scurtă caracterizare: “Tratez orice fază cu seriozitate, concentrat, și joc simplu, pentru a evita greșelile. Punctul meu forte este lovitura de cap, iar la dezavantaje aș trece driblingul”. Tânărul fundaș le-a transmis și un mesaj fanilor: “Să fie cu sufletul alături de noi, pentru că nu o să-i dezamăgim și o să obținem ceea ce-și doresc ei și ne dorim și noi!”
Acțiunea face parte din cadrul proiectului “Un secol de fotbal constănțean…FARUL CONSTANȚA”, proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța în cadrul programului “Promovarea Sportului de Performanță”